CMSPortletBroker.$cloned.Comunicate.2317

Piata asigurarilor a atins in T1 2016, pentru prima data, echilibrul financiar

Pentru prima data, in primul trimestru (T1) al acestui an, primele brute au acoperit 100% daunele si cheltuielile, ceea ce reprezinta o confirmare a trendului de maturizare pe care a intrat piata romaneasca de asigurari. In plus, piata a crescut in T1, comparativ cu 2015, cu 9,16% inregistrand prime brute subscrie de 2,43 miliarde de lei, mentioneaza Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) intr-un comunicat remis in luna august.

Conform ASF, cresterea a fost sustinuta atat de segmentul asigurarilor generale, care a inregistrat un avans de 9,74%, apropiindu-se de pragul de 2 miliarde de lei, cat si de asigurarile de viata, care au avut subscrieri mai mari cu 6,6%, insumand 438 milioane de lei.

Politele auto au dominat in continuare piata asigurarilor generale, ponderea asigurarilor de raspundere civila (clasa X) urcand in T1 la peste 56%, cu 20 de puncte procentuale peste nivelul din urma cu trei ani. Adaugand si asigurarile de mijloace de transport terestru, in afara celor feroviare (clasa III), rezulta o pondere totala a asigurarilor auto de 76,34% din volumul subscrierilor de asigurari generale.

La randul lor, asigurarile de raspundere civila auto (RCA) au depasit, potrivit ASF, in T1 borna de doua milioane de contracte incheiate, numarul politelor noi fiind cu 64.386 mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care cresterea gradului de cuprindere constituie o preconditie esentiala pentru insanatosirea pietei.

In total, la 31 martie 2016, erau in vigoare 4.652.631 polite RCA, din care 3,5 milioane incheiate de persoane fizice, in crestere cu 3% fata de T1 din 2015. Volumul primelor brute subscrise pe segmentul RCA a urcat astfel la peste un miliard de lei, fiind cu 31,6% mai mare decat in T1 2015.

Dauna medie RCA platita in primul trimestru al anului 2016 a scazut la 6.874 de lei, comparativ cu un varf de 7.769 de lei atins in T4 din 2015, insa a fost cu 205 lei mai mare decat in primul trimestru al anului trecut.  Daca evolutia daunei medii va confirma in trimestrele urmatoare scaderea consemnata fata de T4 2015, se creeaza premisele pentru plafonarea cresterii tarifelor RCA, avand in vedere ca dauna este principalul cost care influenteaza pretul politelor, se mai explica in comunicat.

Prima medie la asigurarile RCA a fost in T1 de 747 lei, in urcare cu 26,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut, respectiv cu 0,9% fata de T4 2015.

Un semnal important de reechilibrare a pietei RCA l-a reprezentat scaderea in premiera a ratei daunei combinate (rata daunei plus rata cheltuielilor) la 101,66%, fata de 127,5% in urma cu doi ani, in conditiile in care rata daunei a coborat la 69,8%, iar rata cheltuielilor s-a redus la 31,8%, comparativ cu 40,7% in T1 2014. Pe segmentul asigurarilor auto din clasa III (Asigurari de mijloace de transport terestru, altele decat cele feroviare), rata daunei combinata a scazut sub pragul de 100%.

Cele 35 de societati de asigurare care au activat pe piata in T1 din 2016 au achitat indemnizatii brute de 913 milioane de lei pe segmentul asigurarilor generale, in scadere cu 16% fata de T1 2015, respectiv de 186 milioane de lei pentru asigurari de viata, adica un total de circa 1,1 miliarde de lei.

In T1, 32 de societati de asigurare s-au aflat sub incidenta Directivei Solvabilitate II, care a intrat in vigoare la nivelul Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2016 si care prevede cerinte de capital mai ridicate, in corelatie directa cu nivelul riscurilor asumate de asiguratori, concluzioneaza ASF.