CMSPortletBroker.$cloned.Articole.2250

Trebuie sa ne vaccinam cand plecam in strainatate?

calator

Inainte de plecarea intr-o vacanta in strainatate, este bine sa ne informam cu privire la riscurile medicale din tara sau tarile unde intentionam sa calatorim, pentru a nu ramane nedespagubiti, in cazul unei imbolnaviri sau accidentari.
 
Pentru cetatenii romani care calatoresc in unele tari si regiuni ale lumii este obligatorie vaccinarea prealabila pentru anumite boli. Sunt si tari pentru care vaccinarea este doar recomandata, dar este bine sa respectam aceste recomandari, pentru a diminua cat mai mult riscul de imbolnavire.
 
Aceste masuri de prevedere sunt importante si in raport cu asigurarea medicala de calatorie, pe care nu trebuie sa omitem niciodata sa o achizitionam inainte de a pleca in strainatate.
 
De regula, potrivit conditiilor stipulate in contractele de asigurare, suntem obligati sa ne informam asiguratorul despre vaccinurile obligatorii, precum si despre cele recomandate ca necesare de autoritatile din tarile de destinatie.
 
Suntem obligati sa efectuam aceste vaccinuri si sa respectam indicatiile privind alimentatia, igiena, conditiile de trai etc. specifice tarilor sau zonelor geografice unde calatorim. In caz contrar, riscam ca societatea de asigurare sa refuze sa ne deconteze costul tratamentelor medicale de care am beneficiat, ca urmare a nerespectarii obligatiilor si recomandarilor mentionate mai sus.
 
In general, in conditiile de asigurare se stipuleaza explicit ca polita nu acopera cheltuieli privind examinari si tratamente medicale nejustificate de producerea unui risc asigurat, acte de medicina preventiva, cure de orice fel, vaccinuri si vaccinari. Totusi, asigurarea poate acoperi costul vaccinului impus de medicul autorizat care il trateaza pe asigurat, ca urmare a survenirii unui eveniment asigurat.
 
Dispozitiile de vaccinare din diferitele tari ale lumii se modifica des. De aceea, inainte de a pleca in strainatate, trebuie sa verificati informatiile privind vaccinarile obligatorii si cele recomandate. Ministerul Afacerilor Externe si ambasadele Romaniei publica aceste informatii pe paginile lor web, deci nu uita sa te informezi atunci cand iesi in afara granitelor tarii!