CMSPortletBroker.$cloned.Articole.2241

Nici RCA si nici Casco nu te despagubesc daca te urci baut la volan!

volan

Se poate intampla sa iesim in oras cu masina si ne spunem ca nu conteaza una - doua beri. Din comoditate, plecam spre casa la volan si producem un accident, in care avariem nu doar autoturismul propriu, ci si pe cel al altui participant la trafic.
 
In astfel de situatii, daca rezolvarea pe cale amiabila a accidentului nu este posibila, implicarea Politiei inseamna recoltarea de probe biologice si stabilirea exacta a alcoolemiei din momentul accidentului.
 
Legea nr. 136/1995 stipuleaza faptul ca asiguratorul recupereaza sumele platite drept despagubiri de la persoana raspunzatoare de producerea pagubei daca "accidentul a fost produs in timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozitiile legale privind circulatia pe drumurile publice ca infractiuni savarsite cu intentie, chiar daca aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau in timpul comiterii altor infractiuni savarsite cu intentie".Cu alte cuvinte, asiguratorul la care avem polita RCA il va despagubi pe cel caruia i-am lovit masina, dar ulterior ne va da in judecata pentru a recupera de la noi banii platiti. Ca o consecinta, la reinnoirea politei RCA, prima de asigurare se va majora ca urmare a daunei pe care am provocat-o.
 
Daca conducem  in stare de ebrietate suntem nevoiti sa scoatem bani din buzunar si pentru remedierea avariilor produse la masina personala. Asiguratorii care subscriu polite Casco nu acorda despagubiri in astfel de situatii si stipuleaza clar acest lucru in capitolul „Excluderi” din conditiile de asigurare Casco. Aceeasi excludere se aplica si in cazul in care soferul este sub influenta substantelor halucinogene (stupefiante).