Ce facem in cazurile in care suntem implicati intr-un accident cu un autovehicul inmatriculat in afara Romaniei
Atunci cand suntem prejudiciati de un sofer care conduce o masina inmatriculata in afara Romaniei si care detine o asigurare RCA sau Carte Verde, trebuie sa ne adresam Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR).
Acesta ne va oferi asistenta pentru a fi despagubiti de asiguratorul soferului vinovat. In cazul in care asiguratorul extern are un corespondent in Romania, acesta va prelua dosarul de dauna si se va ocupa de instrumentarea si plata daunelor. Daca nu exista un astfel de corespondent, gestionarea dosarului de dauna se va face de catre BAAR.
Se poate intampla ca soferul vinovat cu masina inmatriculata in afara Romaniei sa nu detina o asigurare RCA sau Carte Verde valabila. In acest caz, instrumentarea dosarului de dauna si plata despagubirilor cade in sarcina Fondului de Protectie a Victimelor Strazii (FPVS).
In ultimul timp, s-au inmultit cazurile de accidente provocate de soferi cu autovehicule inmatriculate in strainatate, care nu au incheiat RCA sau Carte Verde pentru acele autovehicule si care, in plus, au inmatriculari necorespunzatoare (expirate sau ilegale). In acest caz, potrivit legislatiei nationale si internationale, se considera ca respectivele autovehicule isi au locul obisnuit de stationare in Romania, iar persoanele prejudiciate vor fi despagubite de FPVS. "In aceste situatii, FPVS, in calitate de Organism de Plata al Despagubirilor, trebuie sa intervina si sa garanteze plata despagubirilor catre tertele persoane prejudiciate prin accidente produse pe teritoriul Romaniei de catre astfel de vehicule neasigurate RCA/Carte Verde si care practic nici nu mai sunt inmatriculate in statele de provenienta", se arata in Raportul anual pe 2014 al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). Potrivit sursei citate, numarul de astfel de cazuri a crescut cu 67% anul trecut, fata de 2013, la 239. "Cresterea este ingrijoratoare atat din punct de vedere numeric, cat mai ales din punct de vedere al ponderii acestora in total cazuri avizate, aceasta crescand de la 8,98% in 2013 la aproape 18,5% in anul 2014", se mai spune in Raportul anual.