Ce facem in caz de inundatie?
Cu toate ca inundatia este una dintre cele mai neplacute situatii cu care ne putem confrunta ca locatari si proprietari de locuinta, esential este sa fim informati pentru a lua cele mai bune decizii. In astfel de situatii, o polita de asigurare a locuintei si a bunurilor din ea isi demonstreaza valoarea si utilitatea de care poate nu suntem constienti cand toate sunt bune si frumoase.
Este bine sa stiti ca, polita de asigurare obligatorie a locuintei, PAD, despagubeste daunele provocate la cladiri de inuntatiile rezultate doar ca urmare a unor catastrofe naturale, insa nu va despagubeste si pentru bunurile din locuinta.
Acestea trebuie asigurate separat, printr-o polita facultativa. Mai mult, ne putem confrunta si cu riscul de a fi inundati de vecini sau de a provoca astfel de daune altora. Iar in acest caz, suntem buni de plata pentru pagubele pe care le-am provocat altora. Pentru a ne proteja bugetul personal / „buzunarul”, este recomandat sa includem pe polita de asigurare facultativa a locuintei si riscurile legate de raspunderea noastra civila. In acest fel, asiguratorul il va despagubi pe vecinul pe care l-am inundat. Revenind la cazul in care noi suntem cei inundati, primul pas este sa contactam cat mai repede asiguratorul, pentru a-i aduce la cunostinta situatia.
Apoi este bine sa facem o lista a prejudiciilor cauzate de inundatie, atat locuintei, cat si bunurilor, si sa facem fotografii din care sa reiasa starea acestora in urma inundatiei. In masura posibilitatilor, este bine sa incercam sa ferim cat mai mult mobila de contactul cu apa. Va recomandam sa nu atingeti nicio sursa de curent electric in timp ce stati in apa de la inundatie.
Daca locuiti la casa cu curte, iar inundatia a survenit din cauze naturale, evenimentul este acoperit si de polita PAD. Apa din casa poate fi drenata utilizand o pompa cu generator. Generatorul trebuie instalat in aer liber, intrucat produce monoxid de carbon, substanta toxica ce poate ucide. Operatiunea de pompare trebuie demarata doar atunci cand nivelul apei de afara incepe sa fie mai mic decat cel din interiorul locuintei. In final, dar numai putin important, alegeti cu grija firma la care veti apela pentru executarea reparatiilor necesare.
Asigurati-va ca are personal cu experienta in astfel de situatii. Cereti un deviz estimativ al lucrarilor de reparatie pentru ca astfel va veti putea da seama daca nu cumva este mai ieftin sa inlocuiti cu totul anumite elemente avariate decat sa le reparati.