Skip to main content

La drum cu bicicleta, sa pedalam in siguranta

Ne bucuram sa vedem din ce in ce mai multi oameni de toate varstele care se plimba cu bibicleta prin oras, prin parcuri sau la munte. Iar cei mai temerari au ales bibicleta ca mijloc de deplasare la serviciu. La noi in tara insa nu exista suficiente piste pentru biciclisti, marea majoritate a cetatenilor din orasele mari circula cu masinile, iar la orele de varf traficul este infernal.

Astfel, putem spune mai in gluma, mai in serios, ca mersul pe bicicleta devine uneori un sport „extrem”. In legatura cu orice aspect al vietii, suntem cu totii de acord ca este mai bine sa prevenim decat sa combatem. Si atunci venim cu o  intrebare: cati biciclisti poarta casca de protectie? 

Cautand informatii pe aceasta tema am aflat ca, potrivit mai multor studii, castile de protectie reduc cu 80% gravitatea traumatismelor craniene si cu 88% pe cea a leziunilor cerebrale. Si am mai aflat ca, anul trecut, in Romania, ponderea biciclistilor din totalul deceselor in accidente de circulatie a fost de 9%, peste media UE de 8%, potrivit datelor Comisiei Europene (CE).

De asemnenea, din statisticile autoritatilor franceze reiese ca in trei din patru accidente de circulatie soldate cu vatamarea grava a biciclistilor implicati, victimele au decedat in urma unor traumatisme craniene. Iar in peste o treime din cazuri, accidentele au presupus lovituri la cap, in urma unor caderi sau socuri. Consideram ca devine tot mai mare nevoia de constientizare a necesitatii de a purta casca de protectie pe durata deplasarilor noastre pe doua roti.  

De altfel, potrivit Codului Rutier, obligativitatea purtarii castii de protectie este valabila de mult timp pentru motociclisti. Ne intrebam daca nu cumva casca de protectie ar trebui sa devina obligatorie si pentru biciclisti, cel putin atunci cand circula pe carosabil, asa cum este, de exemplu, in Australia. 

Plimbarile cu bicicleta sunt un foarte bun antidot pentru stilul de viata sedentar. Iar sfatul nostru este sa aveti grija de sanatatea si de viata voastra purtand intotdeauna casca de protectie atunci cand alegeti acest mijloc de deplasare!